Mândria României în Parlamentul European. „Dalmațienii” din listele de candidați trimiși la Bruxelles. De la prefectul care a accidentat mortal cu mașina un copil la incompatibilii de pe lista ANI

Publicat: 25/03/2014, 18:50
Actualizat: 30/07/2014, 23:49

Unii cu decizii de incompatibilitate, un fost ministru cercetat pentru abuz în serviciu și acuzat că a luat mită, un fost parlamentar acuzat că a ucis un copil în urma unui accident rutier și un fost ministru cunoscut pentu multiplele greșeli gramaticale. Aceștia sunt candidații la alegerile europarlamentare de pe 25 mai. Dacă pe fostul ministru al IMM-urilor, pe Maria Grapini, o recomandă activitatea frecventă pe Facebook în care nu o dată a dat dovadă de nestăpânirea limbii române, există și cazuri mai grave: actual aspirant la un fotoliu de eurodeputat, Orest Onofrei a fost acuzat că a ucis un copil de nouă ani după ce a dat cu mașina peste el, însă a fost achitat.

Un traseist, achitat într-un dosar de ucidere din culpă

Pe locul șase pe lista PDL pentru europarlamentare se află Orest Onofrei. A fost ales deputat în perioada 2004 și senator în 2008, iar la alegerile parlamentare din 2012 a pierdut fotoliul de deputat. Onofrei și-a început cariera politică alături de PNȚCD, în anii `90, trecând în barca PNL în 2005, când și-a dat demisia din Parlament pentru a deveni prefectul județului Suceava. La următorul scrutin, cel din 2008, s-a alăturat PDL-ului.

Trecând peste traseismul politic, numele lui Orest Onofrei se leagă de un accident rutier din 2002, în urma căruia un copil de opt ani a murit. La momentul respectiv, instanța de judecată a decis că atât el era vinovat pentru că avea viteză prea mare, cât și copilul pentru că a traversat printr-un loc nepermis. Cu toate acestea, noile schimbări din Codul rutier i-au fost favorabile și în 2007 a fost achitat.

De la „autocarele pregătite” pentru alegeri, în Parlamentul European

Dan Nica a fost până recent ministrul Societății Informaționale. Acum, PSD îl trimite în Parlamentul European pe un loc eligibil, asta deși numele său a apărut în scandalul șefului bursei din Sibiu, Cristian Sima, din 2012, când a fugit cu banii clienților. Atunci, fostul președinte al companiei Ericsson România, Thomas Lundin, a precizat că a mituit mai mulți politicieni pentru a obține un contract cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, unul ei fiind chiar Dan Nica. Bineînțeles, fostul ministru al Societății Informaționale a negat acuzațiile.

Deputat PSD la al cincilea mandat, Dan Nica a fost și ministru de Interne în 2008, când a fost prezentat de președintele Traian Băsescu ca fiind omul care a pus serviciul secret al MAI (fostul „Doi și-un sfert”) la dispoziția lui Marian Vanghelie și a lui Cătălin Voicu. El a pierdut mandatul de la Interne după ce a declarat, înaintea alegerilor prezidențiale din 2009 că „autocarele sunt pregătite”, referindu-se la fraudarea alegerilor de către PDL. Nica a fost cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul Poșta Română, însă nu a fost pus sub urmărire penală. În acest dosar, fostul ministru al justiției, Tudor Chiuariu a fost condamnat 3 ani și șase luni cu suspendare.

Incompatibilii

Despre problemele liberalului Eduard Hellvig, fost ministru al Dezvoltării, fost deputat și actual secretar general al PNL se știe, Agenția Națională de Integritate declarându-l incompatibil în 2013 pentru că ar fi deținut funcția de ministru concomitent cu cea de director al unei societăți comerciale.

La momentul respectiv, Hellvig a respins toate acuzațiile formulate de ANI, spunând că este vorba de o acțiune politică.

„Din păcate instituțiile statului se implică în campania electorală. ANI nu înțelege să fie imparțială. Este evident o acțiune strict politică. Este incredibil că pot fi acuzat de incompatibilitate având în vedere că din 2004 nu mai am legătură cu acestă societate. În 2004 m-am suspendat din funcția de director al acelei societăți. Din 2004 nu am mai avut nici o relație cu această companie. Este absurd să se spună că am fost în incompatibilitate”, a declarat Eduard Hellvig la un post de televiziune.

Cu toate acestea, în septembrie 2013, Hellvig și-a dat din Parlament, fiind trimis la Bruxelles, alături de colegul său, Ovidiu Silaghi, pe locurile lăsate libere de Ramona Mănescu și Cristian Bușoi. Acum, toți trei sunt pe locuri eligibile pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Procesul său de incompatibilitate este pe rolul Curții Supreme.

În aceeași situație este și Ecaterina Andronescu. Fost ministru al Educației de trei ori, actual senator PSD, Andronescu are, din 2011, o decizie de incompatibilitate, după ce a deținut funcțiile de ministru,de rector al Universității Politehnica București și de vicepreședinte PSD. Deși a atacat în instanță decizia ANI, Curtea de Apel București a respins cererea ei, Înalta Curte de Casație și Justiție urmând să dea verdictul final chiar anul acesta.

Senatoarea PSD a mai trecut printr-un război cu ANI, după ce Agenția a declarat-o în conflict de interese. În iunie 2011, ANI semnala că aceasta, în timpul mandatului de ministru al Educației, a fost și manager în cadrul unui proiect POSDRU, de unde și-a însușit aproximativ 40.000 de lei. Cu toate acestea, procesul privind conflictul de interese a fost câștigat de Andronescu la Curtea de Apel București.

Alte scandaluri

Corina Crețu va deschide lista de candidați a alianței electorale PSD-PC-UNPR. În ciuda activității sale ca europarlamentar, reputația ei a fost umbrită de scandalul email-urilor amoroase dintre ea și fostul secretar de stat american Colin Powell.

După ce hackerul Guccifer a spart contul de AOL al fostului oficial american, o serie de mesaje electronice intime dintre cei doi au fost date publicității. În aceste e-mailuri, potrivit presei din SUA, Crețu îl numea pe Powell „dragostea vieții mele” și sugera că scrie despre o poveste de dragoste mai veche. Eurodeputata i-a trimis și numeroase fotografii, inclusiv fotografii în care apare în bikini și într-o cadă. Cu toate acestea, Powell a venit cu clarificări, precizând că nu i-a fost niciodată infidel soției sale, cu care este căsătorit de peste 50 de ani.

La rândul ei, Corina Crețu nu a dezmințit informațiile apărute în presă, ci doar a explicat că sunt informații personale, amintiri, care nu trebuiau sub nicio formă să apară în spațiul public.

S-a lăudat că a fost olimpică la limba română. Chiar și așa, practicile recente pe Facebook au dat-o de gol pe Maria Grapini, fostul ministru pentru IMM-uri și Mediul de afaceri.

Greșelile de scriere, dar și cele gramaticale din postările publice ale Mariei Grapini pe rețeaua de socializare au făcut-o însă vedetă. Printre altele, ministrul și-a delectat prietenii de pe Facebook cu diferite cuvinte precum „înbrăcați”, „încheeat”, „papurpă (în loc de papură)”, „neântrerupt”, dar și multiple dezacorduri precum „imagine frumoase” din România.

Acum, Grapini a fost propulsată de PC direct pe un loc eligibil pentru un post de europarlamentar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Propunerea lui Erdogan: înghețarea conflictului din Ucraina și amânarea cu 10 ani a discuțiilor privind...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu iși face dreptate în instanță. A urgentat procedura pentru a-și lua mai rapid...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Apple lansează AirTag 2. Care sunt noutățile
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
VIDEO Vlad Gherman, imagini rare cu soacra: "Măi, dar la tine merge zicala: Soacra,cea mai...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cea mai veche reprezentare cunoscută a pescuitului, descoperită în gravuri din era glaciară